Finantatori – despre

Granturile SEE 2009-2014

Spaţiul Economic European (SEE) a fost creat în 1994, ca o zonă de Liber Schimb între Comunitatea Europeană (CE) şi Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS). SEE reuneşte Statele Membre ale Uniunii Europene (UE) şi 3 dintre Statele AELS (Norvegia, Islanda şi Liechtenstein), într-o piaţă internă bazată pe libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor.

La data de 28 iulie 2010, a fost semnat Acordul între Uniunea Europeană şi Statele Donatoare (Norvegia, Islanda şi Liechtenstein), pentru Mecanismul Financiar SEE 2009-2014 cu privire la asistenţa nerambursabilă acordată de acesta în perioada 2009-2014.

Prin acest mecanism, România urmează să beneficieze de o asistenţă financiară totală de 190,75 milioane Euro.
Mecanismul Financiar SEE 2009 – 2014 îşi propune să contribuie la reducerea disparităţilor economice şi sociale din Spaţiul Economic European şi la consolidarea relaţiilor de cooperare între Statele Donatoare şi statele beneficiare prin intermediul interventiei in sectoarele prioritare propuse.

RO10 – CORAI şi FRDS

Din anul 2013, Fondul Român de Dezvoltare Sociala (FRDS) a fost desemnat Operator de Program pentru Programul RO10 „Copii si tineri aflati in situatii de risc si initiative locale si regionale pentru reducerea inegalitatilor nationale si pentru promovarea incluziunii sociale” (CORAI), finantat prin intermediul Granturilor SEE 2009-2014, având ca partener de program Consiliul Europei.

Infiintat prin Legea 129/1998, FRDS a contribuit la administrarea a 6 scheme de grant adresate preponderent comunitatilor sarace si izolate, majoritatea din mediul rural, si a participat la implementarea efectiva a unor proiecte de interes national, sectorial si local, rata de absorbtie a fondurilor atrase fiind pâna acum de 98%, iar aprecierile finantatorilor privind managementul si calitatea interventiilor ridicându-se la nivelul „highly satisfactory”.

Domeniile principale pe care le vizeaza activitatea FRDS sunt: incluziunea sociala (cu accent pe comunitatile de romi), dezvoltarea socio-economica, egalitatea de sanse, combaterea saraciei, dezvoltarea comunitara si educatie.